MiniCRM e mai mult decât un simplu software. Este un întreg mod de a gândi care pune clientul în centru.

Date companie

MiniCRM: Fă totul mai eficient!

MiniCRM este prezent atât în România, cât și în Ungaria. Compania noastră are o istorie de 14 ani și are în prezent aproape 100 de angajați.

Asigurăm funcționarea mai eficientă și creșterea stabilă a peste 2.000 de întreprinderi mici și mijlocii cu ajutorul soluției noastre de management al relațiilor cu clienții.

Principii

Credem că fiecare afacere ar trebui să aibă oportunitatea de a funcționa eficient și ne dorim să ajutăm în acest sens.

MiniCRM oferă companiilor sisteme eficiente cu care să poată face față cu ușurință provocărilor de zi cu zi.

Misiune

Misiunea noastră este de a oferi întreprinderilor cel mai larg sprijin posibil în gestionarea clienților și a proceselor de afaceri.

Implementarea CRM schimbă modul în care companiile se gândesc la gestionarea clienților și comunicarea cu aceștia.

Valori

Eficiența și optimizarea continuă sunt valori după care ne ghidăm activitatea și pe care încercăm să le insuflăm și celor cu care lucrăm.

Clientul este în centrul tuturor acțiunilor noastre. Gradul de satisfacție al clienților noștri este de peste 90%.

Haideți să ne cunoaștem!

Rácz Csaba

Rácz Csaba

Chief Executive Officer

Gál Olivér

Gál Olivér

Chief Technology Officer

FÜlöp Lívia

Fülöp Lívia

Chief Human Resources Officer

Bak Bernadett

Bak Bernadett

Chief Marketing Officer

Bettina Saleh

Bettina Saleh

Chief Training and Support Officer

Kiss Erika

Kiss Erika

Chief Financial Officer

Zoltan Daniel

Zoltan Daniel

Country Manager Romania

Biroul din Cluj-Napoca

Lovable Workplace

Lovable Workplace 2023

Echipa noastră de 100 de persoane e suficient de mare încât să ne împlinească visurile, dar suficient de mică pentru a păstra atmosfera familiară, de sprijin și deschidere.

Vrei să ni te alături?

Oportunități de carieră